Deputatul ALDE, Cătălin Drăguşanu (co-preşedintele organizaţiei Neamţ şi candidatul pentru funcţia de primar de Piatra Neamţ) s-a declarat siderat de strategiile ieftina de campanie ale unor partide, bazate pe colportarea unor zvonuri false, menite să ducă în eroare electoratul.

Exemplul concret la care a făcut acesta referire vizează exact competiţia electorală pentru Primăria Piatra Neamţ şi pleacă de la zvonuri generate din interiorul PNL Piatra Neamţ care aduc în discuţie pretinse negocieri mai vechi cu PNL, mai exact cu Alina Gorghiu.

„Mă gândesc foarte serios să dau în judecată pe cei care împrăştie astfel de zvonuri false”, a declarat Drăguşanu.

Deputatul ALDE a menţionat diverse episoade în care i s-au făcut propuneri diverse de către reprezentanţi de la PNL sau PSD dar, „le-am refuzat pe toate şi am decis să rămân în echipa în care mă aflu”. Acesta a făcut referiri şi la faptul că „am băut o apă plată şi cu deputaţii Arsene şi Harbuz de la PSD”, „am băut o cafea şi cu Mugur Cozmanciuc sau alţi deputaţi din Neamţ”, „unii mi-au făcut oferte, îmi propuneau posturi de parcă le aveau ei, de acasă”.

Drăguşanu a făcut respectivele precizări într-o conferinţă de presă legată de campania electorală din Piatra Neamţ.

Sursa: vestea.net

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>