scrisoare catalin dragusanu

Dragi pietreni,

            Vă mulţumesc pentru încrederea acordată, pentru că mi-aţi împărtăşit din grijile şi problemele dumneavoastră şi mi-aţi dat şansa să vă reprezint în Parlamentul României în ultimii 3 ani! Oriunde ne-am întâlnit, pe stradă, în parcuri, în pieţe, magazine sau la biroul parlamentar am fost disponibil şi deschis pentru discuţii. Așa va fi și de acum înainte!
            Se apropie momentul când vom fi, din nou, chemaţi să decidem pentru viitorul municipiului Piatra-Neamţ. După 12 ani sub aceeaşi conducere, cred cu tărie că oraşul nostru are nevoie de o schimbare în bine.
            M-am înscris în competiţia pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț, o funcție importantă, cu uriașe responsabilități. Acum 4 ani, când am luptat pentru aceleaşi idealuri, am fost foarte aproape de victorie. Astăzi, cei care gândim la fel, suntem mai mulţi şi mai determinaţi să dăm oraşului noi perspective.
            Am 37 de ani și provin dintr-o familie în care tatăl meu a fost operator chimist, iar mama tehnician proiectant pe platforma industrială din Săvinești. Am făcut liceul la Grupul Şcolar de Transporturi Auto – Piatra-Neamţ, iar în  2003 am absolvit cursurile Facultaţii de Hidrotehnică din Iaşi. După aceea am obținut masteratul și am urmat alte cursuri de formare profesională, îndeplinind simultan diferite funcții în domeniul privat.
            Sunt căsătorit și am doi copii. Am ca repere de viață valorile moralei creștine: iubirea de oameni, cinstea, onoarea, respectul, bunul-simț.
            Mă consider un om și un politician curat, al binelui, frumosului și adevărului deoarece, pentru mine, politica nu înseamnă lupta pentru putere, ci arta de a conduce spre mai bine viața comunității! Refuz incompetenţa, nepăsarea, superficialitatea.
            Trăim într-un oraș privilegiat de așezarea într-un cadru natural mirific, dar condamnat la stagnare de corupția și lipsa de viziune a administrației din ultimii 12 ani! Corupția este un flagel care ne afectează viața tuturor, aduce sărăcie şi subdezvoltare!
            Vreau transparență și eficiență în instituția primăriei, cumpătare în folosirea banilor publici. Voi susține cu putere crearea de locuri de muncă, un sistem de sănătate modern și curat, așezarea învățământului pe temeiuri solide. Curățenia orașului, siguranţa cetăţenilor, transportul public, cultura și sportul se vor  regăsi, de asemenea, printre prioritățile mele și a echipei care îmi este alături.
            Îmi doresc, dragi prieteni, ca de acum înainte, toate deciziile să fie numai în folosul dumneavoastră pentru un trai civilizat şi prosper.
            Vă rog, de asemenea, să primiți asigurarea întregii mele prețuiri, iar Sărbătorile Pascale să vă aducă împăcare cu Dumnezeu, cu dumneavoastră înșivă și cu semenii!

Vă îmbrățișez cu drag,
Vasile Cătălin Drăgușanu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>